Johnny Depp s-a căsătorit

Johnny Depp s-a căsătorit
Publicat: 05/02/2015, 10:37

Johnny Depp, în vârstă de 51 de ani, s-a logodit cu actrița Amber Heard, în vârstă de 28 de ani, în decembrie 2013, după ce s-au întâlnit pe platourile de filmare ale peliculei „Jurnalul unui iubitor de rom/ The Rum Diary” din 2011.

Potrivit unei surse citate de people.com, Depp și Heard s-ar fi căsătorit civil marți, în cadrul unei ceremonii private restrânse organizate în casa din Los Angeles a cuplului. La sfârșitul acestei săptămâni, urmează să aibă loc ceremonia nupțială pe insula privată a lui Johnny Depp din Bahamas, Little Hall’s Pond Cay.

Depp și Heard ar fi decis să se căsătorească în această perioadă pentru a-și putea sincroniza programele de lucru foarte aglomerate.

„Amber filmează la Londra, iar el se pregătește pentru următorul film din seria «Pirații din Caraibe» care se filmează în Australia, deci acesta era singurul moment în care toată lumea se putea întâlni”, a declarat anterior un prieten al celor doi actori.

Relația lui Depp cu Amber Heard părea să aibă probleme anul trecut, potrivit presei de scandal, dar un prieten comun al celor doi a declarat recent că vedetele se înțeleg foarte bine.

Johnny Depp a avut anterior o relație îndelungată cu actrița și cântăreața franceză Vanessa Paradis, cu care are doi copii – Lily-Rose, în vârstă de 15 ani, și Jack, în vârstă de 12 ani. Anterior, Johnny Depp a fost căsătorit cu Lori Anne Allison din 1983 până în 1985. A fost logodit cu actrițele Jennifer Grey, Sherilyn Fenn și Winona Ryder și a avut o relație intens mediatizată cu modelul britanic Kate Moss.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Vedeta baschetbalului american LeBron James va purta drapelul SUA la Jocurile Olimpice